04/09/2026
Ieri, în timp ce lucram la cerceii Wild, am conștientizat o altă umbră de-a mea. Am mai adăugat una pe listă. 🙈
Și, deși mă gândisem de la început să creez și cerceii Umbră, aveam de gând să-i las mai pe finalul seriei. Dar se pare că s-au cerut singuri mai repede. Acum.
Așa că astăzi vă prezint cerceii Umbră.
Cerceii care vorbesc despre acele părți din noi pe care le respingem, le judecăm, le ascundem sau nu vrem să le acceptăm.
În călătoria mea m-am întâlnit cu multe dintre umbrele mele. Și, încet-încet, am învățat să le privesc altfel. Să nu mai fug de ele. Să stau cu ele. Mai ales după ce cineva foarte drag mie mi-a spus, la un moment dat, ceva ce a rămas cu mine:
„În umbra cea mai mare se află cel mai prețios dar “
Asta am încercat să transpun și în perechea aceasta. La prima vedere, cercelul este întunecat, aproape complet negru. Dar dacă te uiți mai atent, dacă te uiți în profunzime, chiar în mijlocul lui, în „inima” cercelului, vei descoperi un șirag de perle și un cristal de Pirită . Alegerea lor nu este întâmplătoare. Sunt legate de umbra pe care am descoperit-o ieri, de umbra mea. Așa că acești cercei sunt ai mei. I-am lucrat cu intenția și cu gândul la umbra mea.
Dar mi se pare tare frumoasă și ideea de a-ți scoate propria umbră la lumină. De a o privi. De a o accepta. Și, de ce nu, de a o purta cu tine. Pentru că poate că, uneori, exact acolo unde nu vrem să privim se ascunde ceva foarte prețios. ✨
Umbra