11/06/2025
Trei zile pline, în care n-am făcut nimic din ce era „de făcut”. Și totuși, am făcut cel mai important lucru: am fost cu ei. Cu totul.
Am lăsat deoparte planuri, liste și intenții de postări. Am încercat de două ori, dar dorințele lor au fost mai puternice decât orice mesaj în ciorne. Așa funcționez eu: când trăiesc momente importante, nu simt să le povestesc pe loc — pentru că sunt prea prezentă în ele.
Zoe a ales relaxarea la bunici și lanul de maci, băieții au rămas în bălți și joacă, iar duminică au fost toți patru împreună, alături de Călin. Și da, mă doare de fiecare dată când el pleacă și ceilalți rămân. Dar știu și că nu pot fi peste tot, oricât aș vrea. Iubirea, uneori, înseamnă să știi cm să te împarți. Cu greu, dar cu rost.
Și da, uneori, e bine ca noi, adulții, să luăm pauză.
Pauză de la treburi, de la „trebuie”, de la program. Să ne lăsăm duși de dorințele lor, de curiozitatea lor, de ritmul lor. Nu e timp pierdut. E timp câștigat. Timp trăit. Copiii ne învață, zi de zi, ce înseamnă să fim cu adevărat prezenți.
Acum, când toate s-au mai așezat, pot să privesc înapoi cu inima plină. Mi-ar plăcea să am lângă mine pe cineva care să surprindă în timp real cm petrecem timpul — și acasă, și în ateliere. Dar până atunci, rămân fidelă felului meu: trăiesc întâi, povestesc mai târziu.
