22/08/2026
Observ tot mai des cupluri care nu își mai aleg verighete la fel. Și cred că e un semn bun.
Mult timp, verighetele au venit aproape implicit în pereche: același model, aceeași formă, aceeași estetică. Două obiecte aproape identice care spuneau, simbolic, „noi”.
Dar “noi” poate însemna și să ne acceptăm unul pe celălalt exact așa cm suntem.
Cu gusturi diferite, cu preferințe diferite, cu lucrurile care ne fac individuali, și să vedem în toate aceste diferențe nu o distanță, ci o parte din frumusețea de a fi împreună.
Unul poate alege o verighetă fină, celălalt una masivă. Una poate fi netedă, cealaltă neregulată. Pot avea texturi, lățimi sau chiar culori diferite.
Și totuși, sunt o pereche.
Îmi place să mă gândesc la verighetele diferite ca la un simbol al unei relații în care există loc pentru două identități: eu rămân eu, tu rămâi tu, iar împreună alegem să fim noi.
Pentru că, până la urmă, iubirea nu are o formă anume. Iubirea pur și simplu este ❤️
Verighete din aur roz și galben, 14k, diamante naturale și gravură manuală.
*inelul este al clientei*